Aviaţia braziliană a anunţat că echipele de căutare au găsit
mai multe cadavre aparţinând pasagerilor zborului Air France dispărut
luni deasupra Atlanticului, relatează AFP.
otrivit purtătorului de cuvânt al aviaţei braziliene, Jorge Amaral,
echipele de salvare au recuperat şi fragmente din epava avionului.
"În această dimineaţă am avut confirmarea faptului că în apa
oceanului s-au găsit resturi şi corpuri care aparţineau zborului 447 al
Air France", a declarat Jorge Amaral. Oficialul militar nu a precizat câte cadavre au fost reperate şi/sau
recuperate, nici dacă printre rămăşiţe s-ar afla şi cutiile negre ale
avionului.
Corpurile a doi bărbaţi au fost recuperate din ocean, a anunţat aviaţia braziliană
Între timp, postul de televiziune CNN a dat informaţii potrivit
cărora cadavrele a doi pasageri de sex masculin au fost recuperate din
ocean de către aviaţia braziliană.
Potrivit corespondentului CNN, împreună cu cele două cadavre au fost
recuperate o valiză, un rucsac ce conţinea un laptop, o mască de oxigen
şi bilete de avion.
Potrivit paginii electronice a CNN, un vas care participa la
operaţiunea de căutare a mai recuperat din ocean o valiză şi un scaun
de avion.
Este prima descoperire fizică legată de cea mai misterioasă
catastrofă aeriană din istoria companiei Air France. Cauza accidentului
rămâne deocamdată un mister.
Aparatul, un Airbus A 330, a dispărut luni dimineaţă în Atlantic, cu 228 de persoane la bord, printre care o româncă.
|