Preşedintele Vladimir Voronin a declarat că
i-a scris înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru politică
externă, Javier Solana, şi i-a cerut să ridice restricţiile de
călătorie impuse acum patru ani unui număr de 17 oficialităţi de rang
înalt din regiunea separatistă transnistreană.
Într-un interviu la televiziune, preşedintele Voronin a spus că această cerere are la bază întâlnirea pe care a avut-o acum
două săptămâni cu liderul transnistrean Igor Smirnov.
A fost prima întâlnire faţă în faţă pe care Vladimir Voronin şi Igor Smirnov au avut-o de aproape şapte ani.
Preşedintele
Voronin a spus că nu doreşte în mod special să aibă din nou o
întrevedere cu Igor Smirnov, dar a promis să acţioneze în vederea
reunirii regiunii separatiste cu restul ţării.
În 2004 Uniunea Europeană şi Statele Unite au decis să interzică accesul pe teritoriul lor a liderilor transnistreni pe care
i-au considerat răspunzători de blocarea unui acord politic.
Ulterior interdicţiile au fost extinse temporar şi la oficialităţile care au închis şcolile cu predare în limba română.
|