Noi detalii în cazul operaţiunii «bicicleta». Poliţiştii au stabilit
identitatea individului care joia trecută a jefuit o bancă din sectorul
BOTANICA al capitalei. Mai mult ca atît se pare că forţele de ordine au
o pistă destul de sigură şi merg pe urmele celui mai original jefuitor
de bănci din ultimii ani. Din informaţiile oferite de poliţie
individul, care joia trecută a jefuit pe o bicicletă şi înarmat cu un
automat calaşnicov banca situată pe strada Ion Vodă Viteazul 15 este
Mihai Mocanu. În vîrstă de 41 de ani, acesta este căsătorit şi are şi
un copil. Mai mult ca atît conform vizei de reşedinţă Mocanu locuieşte
pe strada Independenţei adică în apropierea băncii pe care a jefuit-o.
Poate anume aşa se explică faptul că a ştiut despre inextinţa unei
camere de supraveghere şi a pazei vii în incinta băncii. Din
informaţia oferită de poliţişti Mihai Mocanu are viza de reşedinţă în
apartamentul 28 al acestui bloc, se pare însă că vecinii nu ne pot
povesti prea multe despre el şi asta pentru că în ultimii ani acesta a
tot închiriat apartamente împreună cu soţia şi copilul său în diferite
sectoare ale oraşului. Poliţiştii au descoperit deja banii
furaţi de către Mihai Mocanu, şi sunt aproape de al captura şi pe el,
mai ales că portretul robot a fost înlocuit cu o fotografie reală.
Forţele de ordine însă nu oferă prea multe detalii despre măsurile
operativ- ivestigative pe care le întreprind. Este cunoscut doar faptul
că în descoperirea crimei au fost antrenate cele mai de elită
subdiviziuni ale ministerului de interne printre care şi Batalionul cu
destinaţie specială «FULGER». Chiar dacă banii furaţi din
banca situată pe strada Ion Vodă Viteazul 15 au fost găsiţi, din cîte
puteţi observa filiala nu şi-a reluat încă activitatea.
|